Frizeria

Cand eram copil, bunicul meu ma ducea „la tuns” la frizeria din cartier. Asa erau vremurile alea, frizeriile de stat erau singurele care existau. Anii au trecut, a venit revolutia si au aparut frizerii prin toate blocurile si cotloanele. Am incercat si din acestea de-a lungul timpului, dar niciuna nu m-a convins, nu avea acel ceva care sa ma aduca inapoi, poate nostalgia, asa ca mereu m-am intors la cea devenita intre timp „Igiena”, pentru o tunsoare ca pe vremuri. De fapt, daca ma gandesc bine, de cand am vazut filme americane mi-am dorit sa am un frizer d-ala ca pe timpuri, de-l tii toata viata, ori mori tu inaintea lui si totul e ok, ori moare el inaintea ta si-ti petreci batranetea cu plete. Mereu mi-a jucat in minte imaginea aia a frizeriei ca loc in care se intalnesc barbatii sa se relaxeze si sa puna tara la cale.

Zilele trecute, constatand ca mi-a crescut destul de mult parul, am dat sa ma duc la frizer. Acolo, stupefactie, totul era un santier cu o foaie la intrare pe care vedeti ce scria.

Astfel, fortat de situatie, am ajuns intr-un salon numit „Why Not”. Genul de frizerie-coafura inghesuita intr-un apartament la parterul blocului. Acolo coada de pe scari de afara. Dupa vreo doua zeci si ceva de minute ajung sa intru in locatie. Pentru frizerie 4 posturi de tuns si biroul de incasat banii + un mic frigider cu cola inghesuite intr-una din camerele fostului apartament. Frizerii cu tricouri pe spatele carora scria „Stylist”. Atmosfera de balci romanesc (camera frizeriei fiind si cea de intrare catre restul camerelor), inghesuiala, femei venind mereu la coafat, plecand, cu copiii dupa ele, telefoane sunand non-stop, aparatul de aer conditionat care iti batea in cap de-ti ingheta mintea. Peste toate, stilistii maiestos bibileau fiecare perisor din podoaba capilara a clientilor. Asa am mai stat pana s-a facut cam o ora de cand ajunsesem. Clientii tot veneau de afara si se asezau la tuns inaintea mea. Exasperat, il intreb pe unul din stilisti daca nu se respecta ordinea de pe tricouri sosirii, iar acesta imi raspunde tacticos: – domnii au programare. Si uite asa stateam uluit, vazand cum vin mereu programatii astia si prietenii stilistilor si-mi iau fata. Asta mi-a parut cea mai mare stupiditate, cum domne’ sa faci programari la o frizerie, doar nu e cinema sau doctor. Adica, daca astia se programau toata ziua, eu riscam sa stau sa admir ore intregi cum tund stilistii, fara sa-mi fac treaba niciodata? Si fara sa fiu anuntat in legatura cu aspectul.

Doar faptul ca pierdusem deja o ora m-a facut sa nu plec imediat. In final am prins o fereastra intre programari si m-a tuns si pe mine o stilista. Tunsoarea foarte ok, prestatoarea draguta si atenta cu clientul.

Acum astept sa se redeschida vechea mea frizerie, pe la saloanele Why Not nu cred ca am sa mai trec.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în General și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s